ARTĂ
Arhitectura tradițională chineză este influențată de Arta greco-budistă din primul secol dHr.[418] Stilul arhitectural include, de obicei, construcţii din lemn și cărămidă. Coloanele au adesea o înălțime redusă și lipsesc capitelurile. Acoperișurile au o streșini groase și sunt curbate ușor în sus. În plus, se utilizau diferite decoraţiuni policrome variate, cum ar fi azulejo, gresia porțelanată, încrustații, clopote, etc, cu o mare varietate de detalii. După fondarea Republicii Populare, arhitectura a intrat într-o nouă eră, clădirile modernizâdu-se, iar din 1980 arhitectura a început sa se diversifice.
„Pagoda Marii Gâşte Sălbatice” din Xi'an. A fost construită în secolul al VI-lea dHr, în timpul dinastiei Tang.
Pictura chineză datează de aproape 5000 de ani, de atunci când chinezii desenau ființe umane și animale, pe roci utilizând coloranti minerali și desenau pe diverse obiecte de ceramică. Apoi schițau desene și motive mistice pe bucăți de bronz, însă care nu s-au păstrat în cantități mari, datorită perioadei lungi de timp ce a trecut de la crearea lor. Fără îndoială, puținele desene care au fost găsite ne arată arta timpului acela, fiind picturi pe mătase, estimându-se faptul că au fost create acum aproximativ 2000 de ani. Pictura timpurie chineză se baza pe mai multe tipuri de reprezentări, variind de la figuri umane la peisaje cu păsări și plante. Până în secolul al XVII-lea se introduseseră în China picturi provenite din Europa; acest tip de artă fiind numit „pictură occidentală” spre deosebire de arta națională care era numită „pictură tradițională chineză”. În Extremul Orient, pictarea peisajelor țării este curentul principal al artei picturale.
„Ascultând în liniște vântul printre pini” pictură de Ma Lin (secolul XIII). Cerneală pe mătase, 226 x 110 cm.
Cinematografia a ajuns în China în 1896, dar prima producție din China s-a realizat în 1905, „Bătălia de la Dingjunshan”, o înregistrare a unei reprezentații a Operei Beijing. De-a lungul secolului XX, filmul chinez a trecut prin decenii de marire și decădere, ca o reflectare a situației politice din țară. Odată cu liberalizarea din anii 1970, filmele din China au început să apară în străinătate, dar nu a fost decât până în 1997, când „Fabrica de Vis” (Jiafang Yifang 甲方乙方) a regizorului Feng Xiaogang, a devenit primul film chinez ce a obține un succes comercial, fiind aclamat de către criticii occidentali. Toate filmele, indiferent dacă sunt sau nu străine, trebuie să fie aprobate de către Consiliul de Stat, în scopul de a elimina anumite scene – de sex sau violență – și să sprijinească filmul autohton. Datorită acestui lucru, șapte din zece cele mai de succes filme sunt productii naționale. Industria filmului continuă să crească, filmul „Pierdut în Thailanda” (2012) (Chineză: 人再囧途之泰囧; pinyin: rén zài jiǒng tú zhī tài jiŏng) a fost primul film ce a avut încasări de mai mult de un miliard de yuani (200 milioane de dolari).