CHINA ANTICĂ
Dinastia Xia (cca. 2100 - cca. 1600 î.Hr. )
Dinastia Xia din China (c. 2100 -c. 1600 î.Hr.), este prima dinastie descrisă în mențiunile istorice vechi, cum ar fi Cronicile Istorice, ale lui Sima Qian și Analele din Bambus.
Deși există un dezacord cu privire la existența reală a acestei dinastii, sunt unele dovezi arheologice care indică posibila sa existență. Sima Qian în scrierile sale din secolul al doilea î.Hr., datează fondarea dinastiei Xia la, aproximativ, anul 2200 î.Hr., însă această dată nu a fost confirmată. Cei mai mulți arheologi leagă Xia cu escavările de la Erlitou, din provincia centrală Henan, unde a fost descoperită o topitorie de bronz, din jurul anului 2000 î.Hr.. Inscripționările timpurii din această perioadă, găsite pe ceramică și cochilii, sunt considerate a fi predecesoarele caracterelor chineze moderne. Cu doar câteva înregistrări clare care corespund inscripțiilor oraculare Shang, oase oracol, sau scrieri pe vasele din bronz, din Zhou, era Xia rămâne puțin înțeleasă.
Potrivit mitologiei, dinastia s-a încheiat în jurul anului 1600 î.Hr., ca o urmare a bătăliei de la Mingtiao.
Deși există un dezacord cu privire la existența reală a acestei dinastii, sunt unele dovezi arheologice care indică posibila sa existență. Sima Qian în scrierile sale din secolul al doilea î.Hr., datează fondarea dinastiei Xia la, aproximativ, anul 2200 î.Hr., însă această dată nu a fost confirmată. Cei mai mulți arheologi leagă Xia cu escavările de la Erlitou, din provincia centrală Henan, unde a fost descoperită o topitorie de bronz, din jurul anului 2000 î.Hr.. Inscripționările timpurii din această perioadă, găsite pe ceramică și cochilii, sunt considerate a fi predecesoarele caracterelor chineze moderne. Cu doar câteva înregistrări clare care corespund inscripțiilor oraculare Shang, oase oracol, sau scrieri pe vasele din bronz, din Zhou, era Xia rămâne puțin înțeleasă.
Potrivit mitologiei, dinastia s-a încheiat în jurul anului 1600 î.Hr., ca o urmare a bătăliei de la Mingtiao.
Dinastia Shang (cca. 1700–1046 BC)
Rămășițele unor societăți stratificate avansate, datând din perioada Shang găsite cu precădere în valea Fluviului Galben
Descoperirile arheologice care oferă dovezi ale existenței dinastiei Shang, c. 1600-1046 îHr, sunt împărțite în două seturi. Primul set - din perioada Shang timpurie - provine din sursele de la Erligang, Zhengzhou și Shangcheng. Al doilea set – din perioada mai târzie Shang (sau Yin (殷)), provine de la Anyang, în Henan, care a fost confirmată ca fiind ultimă dintre cele nouă capitale ale Shangului (c.1300-1046 î.Hr.). Descoperirile de la Anyang include cea mai veche consemnare scrisă a trecutului Chinei, descoperită până acum: inscripții de consemnări de divinații în scrierea antică chineză, pe oase sau cochilii de animale - așa-numitele "oase oracol/ inscripții oraculare/inscripții divinatorii", datând din jurul anului 1200 î.Hr.
Dinastia Shang a avut 31 de regi, de la Tang al Shangului la regele Zhou al Shangului. În această perioadă, chinezii au venerat numeroase și variate zeități - zei ai vremii, ai cerului și, de asemenea, un zeu suprem, numit Shangdi, care domnea peste alți zei. Cei care au trăit în timpul dinastiei Shang, de asemenea, credeau că strămoșii lor – parinții și bunicii lor - au devenit precum zeii, atunci când au murit și că strămoșii vroiau să fie venerați, de asemenea, ca niște zei. Fiecare familie se închina propriilor strămoși.
Consemnările din Cronici Istorice mărturisesc faptul că dinastia Shang și-a mutat capitala de șase ori. Ultima (și cea mai importantă ), mutată la Yin, în 1350 î.Hr., a condus la epoca de aur a dinastiei. Termenul Dinastia Yin a fost sinonim cu Dinastia Shang în istorie, deși în ultimul timp termenul a fost folosit pentru a face referire, în mod special, la a doua jumătate a perioadei dinastiei Shang.
Istoricii chinezi, care au trăit în perioadele târzii, au fost obișnuiți cu faptul că unei dinastii îi succeda alta, însă situația politică efectivă din perioada timpurie a Chinei, este cunoscută a fi fost mult mai complicată. Prin urmare, după cum unii cercetători din China sugerează, statele Xia și Shang pot fi entități politice care au existat concomitent, precum se știe că perioada timpurie Zhou a existat în același timp cu Shang.
Deși înregistrările scrise găsite la Anyang confirmă existența dinastiei Shang, cercetătorii occidentali ezită de multe ori să asocieze dinastia Shang cu așezările care sunt contemporane cu Anyang. De exemplu, descoperirile arheologice de la Sanxingdui sugerau o civilizație avansată tehnologic și cultural, spre deosebire de Anyang. Dovezile sunt neconcludente pentru a dovedi cât de departe s-a extins domeniul Shang de Anyang. Ipoteza principală este că Anyang, condus de același Shang din istoria oficială, a coexistat și comercializat cu numeroase alte așezări culturale diverse din zona care este acum menționată drept China propriu-zisă.
Dinastia Shang a avut 31 de regi, de la Tang al Shangului la regele Zhou al Shangului. În această perioadă, chinezii au venerat numeroase și variate zeități - zei ai vremii, ai cerului și, de asemenea, un zeu suprem, numit Shangdi, care domnea peste alți zei. Cei care au trăit în timpul dinastiei Shang, de asemenea, credeau că strămoșii lor – parinții și bunicii lor - au devenit precum zeii, atunci când au murit și că strămoșii vroiau să fie venerați, de asemenea, ca niște zei. Fiecare familie se închina propriilor strămoși.
Consemnările din Cronici Istorice mărturisesc faptul că dinastia Shang și-a mutat capitala de șase ori. Ultima (și cea mai importantă ), mutată la Yin, în 1350 î.Hr., a condus la epoca de aur a dinastiei. Termenul Dinastia Yin a fost sinonim cu Dinastia Shang în istorie, deși în ultimul timp termenul a fost folosit pentru a face referire, în mod special, la a doua jumătate a perioadei dinastiei Shang.
Istoricii chinezi, care au trăit în perioadele târzii, au fost obișnuiți cu faptul că unei dinastii îi succeda alta, însă situația politică efectivă din perioada timpurie a Chinei, este cunoscută a fi fost mult mai complicată. Prin urmare, după cum unii cercetători din China sugerează, statele Xia și Shang pot fi entități politice care au existat concomitent, precum se știe că perioada timpurie Zhou a existat în același timp cu Shang.
Deși înregistrările scrise găsite la Anyang confirmă existența dinastiei Shang, cercetătorii occidentali ezită de multe ori să asocieze dinastia Shang cu așezările care sunt contemporane cu Anyang. De exemplu, descoperirile arheologice de la Sanxingdui sugerau o civilizație avansată tehnologic și cultural, spre deosebire de Anyang. Dovezile sunt neconcludente pentru a dovedi cât de departe s-a extins domeniul Shang de Anyang. Ipoteza principală este că Anyang, condus de același Shang din istoria oficială, a coexistat și comercializat cu numeroase alte așezări culturale diverse din zona care este acum menționată drept China propriu-zisă.
Dinastia Zhou (1046-256 î.Hr.)
Vas ritualic din bronz (You), Dinastia Zhou de Vest
Statul Zhou a fost dinastia cu cea mai lungă durată din istoria Chinei, de la 1066 î.Hr. până la aproximativ 256 î.Hr.. De la sfârsitul mileniului 2 î.Hr., dinastia Zhou s-a ivit în valea fluviului Galben, acaparând teritoriul Shangului. Zhou pare să-și fi început dominația în cadrul unui sistem semi-feudal. Zhou exista la vest de Shang, iar liderul Zhou a fost numit "Protector al Vestului" de către Shang. Conducătorul Zhoului, regele Wu, cu ajutorul fratelui său, ducele de Zhou, ca regent, a reusit sa invingă Shangul la Bătălia de la Muye.
Regele Zhou, în acest moment, a invocat conceptul de Mandat al Cerului, pentru a-și legitima domnia, un concept care va fi influent pentru aproape fiecare dinastie succesoare. Precum Shangdi, Cerescul ( tian ) domnea asupra tuturor celorlalți zei, și decidea cine va conduce China. Se credea că un conducător a pierdut mandatul Cerului atunci când aveau loc dezastre naturale, într-un număr însemnat și când, mai realist, suveranul părea că a pierdut preocuparea sa pentru oameni. Ca răspuns, casa regală/imperială era detronată, iar o nouă casă urma să domnească, aceea căreia i s-a acordat Mandatul Cerului.
Inițial Zhou a mutat capitala la vest de zona apropiată Xi'anului modern, pe râul Wei, un afluent al Fluviului Galben, dar au prezidat o serie de extinderi în valea râului Yangtze. Aceasta ar fi fost prima dintre multele migrații ale populație de la nord la sud în istoria Chinei.
Regele Zhou, în acest moment, a invocat conceptul de Mandat al Cerului, pentru a-și legitima domnia, un concept care va fi influent pentru aproape fiecare dinastie succesoare. Precum Shangdi, Cerescul ( tian ) domnea asupra tuturor celorlalți zei, și decidea cine va conduce China. Se credea că un conducător a pierdut mandatul Cerului atunci când aveau loc dezastre naturale, într-un număr însemnat și când, mai realist, suveranul părea că a pierdut preocuparea sa pentru oameni. Ca răspuns, casa regală/imperială era detronată, iar o nouă casă urma să domnească, aceea căreia i s-a acordat Mandatul Cerului.
Inițial Zhou a mutat capitala la vest de zona apropiată Xi'anului modern, pe râul Wei, un afluent al Fluviului Galben, dar au prezidat o serie de extinderi în valea râului Yangtze. Aceasta ar fi fost prima dintre multele migrații ale populație de la nord la sud în istoria Chinei.
Perioada Primăverilor și Toamnelor ( 722-476 î.Hr. )
În secolul al XVIII-lea î.Hr., puterea a devenit descentralizată în perioada Primăverilor și Toamnelor (771 îHr – 403/476 îHr), numită astfel după Analele Primăverilor și Toamnelor. În această perioadă, liderii militari locali supuși Zhoului, au început să-și afirme puterea și să concureze pentru hegemonie. Situația a fost agravată de invazia de alte popoare din nord-vest, cum ar fi Qin, forțând Zhoul să-și mutea capitala la est de Luoyang. Acest lucru marchează a doua etapă majoră a dinastiei Zhou: Zhou de Est. Perioada Primăverilor și Toamnelor marchează o dispariție a puterii centrale a Zhoului. În fiecare dintre sutele de state care au apărut în cele din urmă, lideri locali au deținut puterea politică, dar au continuat o subordonare nominală, formală, față de regele Zhoului. Unii lideri locali chiar au inceput să foloseasca titluri regale pentru ei înșiși. China număra în acel moment sute de state, unele dintre ele la fel de mari cât un sat sau un fort.
Era ,,O sută de școli de gândire” a filozofiei chineze a înflorit în această perioadă și au fost fondate astfel mișcări intelectuale influente, precum confucianismul, taoismul, legalismul și moismul, parțial ca răspuns la lumea politică în schimbare.
Era ,,O sută de școli de gândire” a filozofiei chineze a înflorit în această perioadă și au fost fondate astfel mișcări intelectuale influente, precum confucianismul, taoismul, legalismul și moismul, parțial ca răspuns la lumea politică în schimbare.
Vas chinez Pu cu un dragon intercalat, Perioada Primăverilor și Toamnelor
Perioada Statelor Combatante ( 476-221 î.Hr. )
După o lungă consolidare politică, în cele din urmă doar șapte state, importante, au mai rămas până la sfârșitul secolului al V-lea î.Hr., iar perioada în care aceste câteva state au luptat între ele, este cunoscută sub numele de Perioada Statelor Combatante. Deși rămăsese un rege Zhou nominal până 256 î.Hr., el a fost în mare măsură o marionetă și a deținut puțină putere reală.
Întrucât teritoriile vecine ale acestor state beligerante, inclusiv zonele de azi ale Sichuanului și Liaoningului, au fost anexate, au fost conduse în cadrul noului sistem administrativ local de Comandament și Prefectură (郡縣/郡县). Acest sistem era folosit încă din timpul perioadei Primăverilor și Toamnelor, iar părți din acesta pot fi încă văzute în sistemul modern de ,,sheng” și ,,xian” ( provincie și comitat 省縣/省县).
Expansiunea finală în această perioadă a început în timpul domniei lui Ying Zheng, regele din Qin. Unificare sa a celorlalte șase puteri și anexările ulterioare din regiunile moderne Zhejiang, Fujian, Guangdong și Guangxi, în 214 î.Hr., i-a permis să se proclame Primul Împărat (Qin Shi Huang) .
Întrucât teritoriile vecine ale acestor state beligerante, inclusiv zonele de azi ale Sichuanului și Liaoningului, au fost anexate, au fost conduse în cadrul noului sistem administrativ local de Comandament și Prefectură (郡縣/郡县). Acest sistem era folosit încă din timpul perioadei Primăverilor și Toamnelor, iar părți din acesta pot fi încă văzute în sistemul modern de ,,sheng” și ,,xian” ( provincie și comitat 省縣/省县).
Expansiunea finală în această perioadă a început în timpul domniei lui Ying Zheng, regele din Qin. Unificare sa a celorlalte șase puteri și anexările ulterioare din regiunile moderne Zhejiang, Fujian, Guangdong și Guangxi, în 214 î.Hr., i-a permis să se proclame Primul Împărat (Qin Shi Huang) .