DEMOGRAFIA
„Al Șaselea Recensământ Național al Republicii Populare Chineze”, din 2010, a înregistrat o populație totală de aproximativ 1.370.536.875. Aproximativ 16,60% din populație avea sub 14 ani, 70,14% aveau vârste cuprinse între 15 și 59 de ani, iar 13,26% peste 60 de ani. Rata de creștere a populației, pentru 2013, este estimată la 0,46%. Deși este o țară cu venituri medii, după standardele occidentale, creșterea economică rapidă a Chinei a scos sute de milioane de oameni din sărăcie, începând cu 1978. Astăzi, aproximativ 10% din populația din China trăiește sub limita sărăciei, supraviețuind cu mai puțin de un dolar SUA pe zi, în scădere de la 64% în 1978. Șomajului în mediul urban, în China, a scăzut la 4% până la sfârșitul anului 2007. În prezent, rata șomajului în mediul urban este de aproximativ 4,1%.
Cu o populație de peste 1,3 miliarde de locuitori și cu diminuarea resurselor naturale, guvernul chinez este foarte preocupat de ritmul de creștere al populației și a încercat, din 1979, cu rezultate mixte, să pună în aplicare o politică de planificare familială strictă, cunoscută sub numele de „Politica Unicului Copil”. Înainte de 2013 această politică limita familiile la a avea doar un singur copil, cu excepția minorităților etnice și cu un grad de flexibilitate în zonele rurale. O relaxare importantă a politicii a fost adoptată în decembrie 2013, care permite familiilor să aibe doi copii în cazul în care unul dintre părinți este singur la părinți. Ministrul Chinei de planificare familială a indicat, în 2008, faptul că politica unui singur copil se va menține cel puțin până în anul 2020. Există o anumită împotrivire la această politică a unicului copil, mai ales în zonele rurale, în primul rând din cauza necesității de forță de muncă în agricultură, dar și a preferinței tradiționale pentru copii-băieți. Familiile care încalcă politica adesea mint la recesăminte. Datele de la recensământul din 2010 sugerează faptul că rata fertilității poate fi acum în jur de 1,4.
Cu o populație de peste 1,3 miliarde de locuitori și cu diminuarea resurselor naturale, guvernul chinez este foarte preocupat de ritmul de creștere al populației și a încercat, din 1979, cu rezultate mixte, să pună în aplicare o politică de planificare familială strictă, cunoscută sub numele de „Politica Unicului Copil”. Înainte de 2013 această politică limita familiile la a avea doar un singur copil, cu excepția minorităților etnice și cu un grad de flexibilitate în zonele rurale. O relaxare importantă a politicii a fost adoptată în decembrie 2013, care permite familiilor să aibe doi copii în cazul în care unul dintre părinți este singur la părinți. Ministrul Chinei de planificare familială a indicat, în 2008, faptul că politica unui singur copil se va menține cel puțin până în anul 2020. Există o anumită împotrivire la această politică a unicului copil, mai ales în zonele rurale, în primul rând din cauza necesității de forță de muncă în agricultură, dar și a preferinței tradiționale pentru copii-băieți. Familiile care încalcă politica adesea mint la recesăminte. Datele de la recensământul din 2010 sugerează faptul că rata fertilității poate fi acum în jur de 1,4.
O hartă, din 2009, a densității populației Chinei. Provinciile coastei de est sunt mult mai dens populate decât interiorul vestic al țării
Politica copilului unic, împreună cu preferința tradițională pentru băieți, pot contribui la un dezechilibru în raportul dintre sexe, la naștere. Conform recensământului din 2010, raportul dintre sexe la naștere a fost de 118,06 băieți la fiecare 100 de fete, fiind mult peste valoarea normală de aproximativ 105 băieți la 100 de fete. Recensământul din 2010 a evidențiat faptul că barbații reprezintă 51,27 la sută din totalul populației. Cu toate acestea, raportul dintre sexe al Chinei este mai echilibrat decât a fost în 1953, atunci când bărbații au reprezentat 51,82 la sută din totalul populației.
Populația Chinei din 1949 până în 2008