CULTURĂ
Din cele mai vechi timpuri, cultura chineză a fost puternic influențată de confucianism și filosofii conservatoare. Pentru o mare parte din epoca dinastică, posibilitatea de a urca pe scara socială consta în obținerea unei bune performanțe la prestigioasa Examinare Imperială, ale cărei origini datau din timpu Dinastiei Han. Accentul literar al examinării afecta percepția generală a rafinamentului cultural în China, în așa fel încât caligrafia, poezia și pictura erau considerate superioare dansului sau teatrului. Cultura chineză a subliniat mereu un profund sentiment istoricitate și perspectivă de introspecției națională Examenele și cultura meritocrației sunt încă extrem de apreciate în China actuală.
Primii lideri ai Republicii Populare Chineze s-au născut în timpul domniei imperiale tradiționale, dar au fost influențaţi de „Mișcarea de la 4 mai” și idealurile reformiste. Ei au căutat să schimbe anumite aspecte tradiționale ale culturii, cum ar fi proprietățile funciare, sexismul și sistemul confucianist de educație, păstrând în același timp altele, cum ar fi structura familială și cultura de obediență față de stat. Unii observatori au privit perioada de după înființarea Republicii Populare în 1949, ca o continuare a dinastiilor tradiționale chineze, în timp ce alții au afirmat faptul că mandatul Partidului Comunist a deteriorat bazele culturii chineze, în special prin mișcări politice, cum ar fi Revoluția Culturală din anii 1960, care a distrus multe aspecte tradiționale ale culturii, și au denunțat aceste politici drept „regresive și dăunătoare” sau „vestigii ale feudalismului”. Multe aspecte importante ale moralei și culturii chineze, precum confucianismul, arta, literatura și artele spectacolului, cum ar fi Opera Beijing, au fost modificate pentru a se conforma cu politicile guvernamentale și de propagandă ale timpului. Accesul la mass-media străină este încă restricționat, permițându-se proiectarea doar a 34 de filme străine pe an, în cinematografele chineze.

O reprezentație a tradiționalei Opere Beijing
Guvernul a acceptat numeroase elemente ale culturii tradiționale, ca parte integrantă a societății chineze. Odată cu avântul naționalismului și sfârșitul Revoluției Culturale, a existat o revenire puternică a diferitelor forme de artă, literatură, muzică, film, modă și arhitectură, iar obiectele de artizanat au atras un interes național considerabil și chiar la nivel mondial.
Orașul Interzis din Beijing, o reprezentare a stilului clasic arhitectural chinezesc